Un om, o extracție

13884384_1188932424463280_504444246_n

Acum, la finalul călătoriei mele în spațiul academic, mă văd pus în fața unei noi tranziții - drumul de la o cafea fără zahăr și lapte extrasă mecanic dintr-un La Marzocco perfect calibrat și optimizat, cu o rețetă strictă la o cafea dripper -  la filtru, unde extracția este controlată de mai puțini factori, dar care te surprinde mereu cu o poveste, nefiind legată de nici un rețetar, ci de personalitatea bobului. După cinci ani petrecuți după un anumit rețetar strict, am ajuns în punctul în care povestea mea devine una oarecum aletorie, influențată nu de cauze externe sau rețete, ci de lumea mea interioară.

În esenţa ei pură, cafeaua la filtru este extrasă de o apă fierbinte, cu ajutorul măiestriei barista-ului și bobului ce poartă cu mândrie personalitatea dată de pământul în care a crescut. Așa sunt și eu -  umil student, timid din fire, dar cu o personalitate extrasă de-a lungul anilor de temperatura apei numită călătorie academică și școala vieții. Cu bune, cu rele m-a ajutat să devin o cafea de o tărie decentă, cu note subtile de pseudo-adult, responsabilitate și multă răbdare pentru nimicuri.

Procesul de extracție a fost unul sinuos, reușind să scoată în evidență note importante ale personalității mele, dar magia s-a petrecut o dată cu răcirea pe parcurs a mea, ca fire și ca om. Când toate experiențele s-au așezat, le-am procesat cu atenție și am filtrat cu grijă nevoile reale de om adult, într-o societate pe fast forward, adesea superficială și uneori chiar rea. Proces întâlnit și la o Ethiopia, care imediat după o extracție făcută de un V60 glorios, are note complexe și dezvăluie o poveste florală, ușor dulce, cu urme de caise uscate și puțin acidă ca finish. Dacă o lăsăm să se așeze puțin, uleiurile bogate își fac efectul, iar notele florale explodează și îmbracă seducător cana texturată cu un miros de caisă și citrice, etalând cu mândrie radăcinile personalității dobândite din pământul bogat și fertil din Werka Chelchele. Asemeni unei poveși a unui student care râde de BAC după o primă sesiune sau trece cu un oarecare confort printr-o lucrare de disertație după corvoada primei lucrări de licență.

Fiecare dintre noi am trecut printr-o extracție în viață, unde am fost loviți de diferite provocări pe care le-am trecut cu bine - cu multă răbdare și perseverență - și am ajuns adulții de azi, purtând cu mândrie fiecare cicatrice.

Despre Alexandru: Nicidecum specialist în ceva, dar bun la toate. Dependent de cafeaua de la OLIVO și un wannabe într-ale marketing-ului. Îmi plac plimbările lungi pe mashable, behance sau theverge. Mereu învăț, dar tot timpul uit. Astfel, trebuie să învăț mai tot timpul.