Dacă nu ai trăit izolat de lume în ultimii ani, cu siguranță ai auzit de sau ai văzut cel puțin un episod din serialul RObotzi. În fiecare joi era o adevărată sărbătoare în birourile și casele de pretutindeni, când ne strângeam cu toții în fața calculatorului, pentru a urmări cel mai nou episod, mai ceva ca pentru Game of Thrones.
Din admirația noastră pentru aceste personaje s-a născut ideea de a-i invita pe Ramona și Codin, creatorii RObotzi, să deseneze coperta The Daily Cup și să ne împărtășească mai multe despre povestea lor. Descoperă în rândurile de mai jos doi oameni faini, extrem de prietenoși, creativi, cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Am stat de vorbă la o cafea și am aflat care a fost ideea sau imboldul de la început, provocările de care s-au lovit, creativitate, sfaturi pentru tinerii aflați la început de drum și despre cel mai nou proiect al lor – PUNCT – un spațiu destinat educației alternative, în care cei pasionați pot afla mai multe despre domeniul audio-vizual, direct de la Ramona și Codin.
1. Hello. Pentru început, să facem prezentările. Cine sunt creativii din spatele proiectului CreativeMonkeyz?
Ramona Cordoș și Codin Sebastian Pop. Amândoi cu trecuturi artistice (ceramică și regie film), pasionați de exprimarea prin artă și animație. Fondatori, antreprenori, nu-devreme-trezitori, trăindu-și povestea de iubire de 10 ani încoace, din care 7 în compania proiectului CM.
2. Haideți să facem o călătorie în timp, la începuturile proiectului CreativeMonkeyz. Cum a început totul, care este povestea proiectului? Care a fost motivația/ necesitatea?
Proiectul CM a început din dorința noastră de a schimba lumea în bine! Yeeey, obiectiv utopic bifat! Când zicem "lumea" ne referim la universul proxim - lumea din jurul nostru, cu care reușim să intrăm în contact. Ne-am gândit cum putem face asta printr-un proiect care să se auto-susțină (da, "să trăim" din el), dar să fie în același timp accesibil tuturor celor care sunt pasionați de artă și audio-vizual - pentru că acestea erau și încă sunt domeniile de care suntem cei mai apropiați.
Am lansat site-ul CM cu tutoriale în limba română și resurse grafice și inspiraționale oferite gratuit, menite să ajute tinerii (de toate vârstele) pasionați de artă să-și îmbunătățească aptitudinile. Puteam să facem ceva în engleză pentru un public internațional - ne-am gândit și la opțiunea asta, dar mergând pe dictonul "E mai bine să fii capul unui șoarece, decât coada unui leu", am decis să încercăm să facem ceva foarte bun pe plan național.
Nu glumim: tot ce facem, facem cu umor. Un umor specific, care nu a lipsit nici din tutoriale. Fiecare lecție începea cu un intro comic, iar primul episod din RObotzi a apărut exact ca un intro de tutorial. Chiar pentru tutorialul de butoane web (de unde și "Apasă-l!"). Ramona, fiind vizionară și conectată la lumea astrală, mare mason de gradul 30 la umbră, a propus să punem acel intro și ca episod de sine stătător pe YouTube. A fost singura care a crezut că va "rupe" - și a "rupt", "spărgând" tot. După viralizarea episodului pilot, serialul RObotzi a devenit o prioritate. Și am tratat-o ca atare. Am primit-o cu pâine și sare și am ”băgat mare”.
Cu serialul ca și produs tractor pentru site-ul de tutoriale, am reușit să îmbinăm entertainment-ul cu educația și continuăm să facem asta și astăzi. Să amuzăm și să educăm în egală măsură.
3. Care sunt cele mai mari provocări de care v-ați lovit pe parcurs?
Pe la începuturi, nimeni nu înțelegea ce facem. Conceptul de "creator de conținut" era complet străin în România anului 2010. E o provocare comună muncii de pionierat din orice domeniu: lupta cu metehnele și mintea îngustă a oamenilor blocați în dogme vestigiale. Pe scurt: să-i înveți pe oameni că se poate și altfel e aproape la fel de dificil ca inventarea unei noi culori.
Au fost ani în care am repetat frecvent către multiple perechi de urechi fraze de genul: "Da, desenele astea animate nu-s download-ate de undeva, noi le facem!" ; "Nu, nu suntem agenție de publicitate, noi lucrăm pentru noi" ; "Da, din asta trăim, nu lucrăm în altă parte în restul timpului".
În pofida timpurilor dubioase, am reușit totuși să avem contracte de colaborare cu branduri mari și deschise la minte și să cunoaștem agenții cu oameni vizionari, care au înțeles mult mai repede că online-ul e în vârful piramidei și merită investit în el. Apoi, ce-am câștigat din colaborări am reinvestit în CreativeMonkeyz.
4. Care sunt cele mai mari satisfacții ale muncii voastre?
Am primit, de-a lungul anilor, diverse distincții. Am apărut în diverse publicații (amintim Forbes și, evident, ziarul Olivo Coffee Roasters), am fost trecuți pe lista de inovatori făcută de Google - New Europe 100, am primit diverse premii pentru activitate, site, etc.
Cea mai mare satisfacție, însă, o avem atunci când ne întâlnim fanii și când auzim poveștile lor legate de modul în care CreativeMonkeyz le-au schimbat într-un fel viețile - fie că i-au ajutat să treacă peste momente foarte dificile, fie că i-au pus în legătură cu oameni care să împărtășească același tip de umor și perspectivă asupra vieții, fie că i-au ajutat să-și găsească un mod de exprimare artistic sau le-au arătat că nu e atât de dificil să faci pasul de la idee creativă la lucrare de artă. Astfel, putem spune că proiectul CM a ajuns să influențeze în bine foarte mulți oameni, iar acesta este lucrul ce ne bucură cel mai mult.
5. Care sunt sursele voastre de inspirație? Care sunt influențele voastre creative?
Ne luăm inspirația din tot ce urmărim, trăim, consumăm. Citim mult și urmărim producții diversificate din varii domenii.
Dacă aptitudinile scriitorului sunt strâns legate de dimensiunea bibliotecii din spatele mesei de scris, la fel se poate spune și despre creatorul de conținut. Trebuie să continui să consumi conținut pe măsură ce creezi. Secretul e să nu emulezi ce vezi, ci să asimilezi, procesezi și modifici. Altfel o să copiezi și copiile sunt ieftine prin definiție. Punem mare preț pe amprenta personală, așa că atunci când ne place ceva de prin altă parte, ne gândim cum am putea să adaptăm acel element de noutate la universul nostru. De cele mai multe ori, se-ntâmplă să venim cu ceva complet nou, care nu mai seamănă deloc cu punctul de plecare.
6. Dintre toate proiectele voastre, care este cel mai aproape de sufletul vostru și de ce?
Pentru Ramona, cu siguranță RObotzi. Adoră să dea viață personajelor și timpul pe care-l investește în animație e timp pe care nu-l simte trecând. Satisfacția în momentul în care o sală de aproape 3000 de oameni râde la unison la East European Comi Con în timpul difuzării unui episod e inegalabilă. Pentru Codin, lucrurile nu sunt atât de tranșante, în sensul în care nu are o producție preferată. Topul lui e pe orizontală, așa că, dacă trage linie, le subliniază pe toate.
7. Care este publicul vostru? Cum păstrați legătura cu fanii voștri?
Avem un public eterogen. Vârste diferite, ocupații diferite, medii sociale diferite. Marea majoritate e formată din indivizi cu vârste între 18 și 35 de ani, dar ne urmăresc și foarte mulți copii și oameni în toată firea. Producem conținut diversificat și fiecare își găsește o anumită producție care-l atrage mai mult, dar au cu toții în comun legătura cu genul de umor specific producțiilor noastre.
Comunicăm zilnic cu fanii timp de aproximativ 3 ore pe stream-ul nostru live de pe Twitch, unde răspundem în timp real comunității și, pe lângă cele mai proaste glume nevinovate, le oferim și sfaturi sau sugestii. Cei care ne descoperă acolo și ajung să ne cunoască mai îndeaproape, rămân și revin pentru că ne împărtășesc viziunea asupra vieții și valorile, iar în momentul în care ne vedem față în față la evenimente ca East European Comic Con, pare că ne întâlnim cu prieteni pe care nu i-am văzut de mult și nu cu străini. E un sentiment plăcut să ne vedem înconjurați de mii de prieteni și servește drept cea mai bună validare a muncii noastre creative.
8. Cum arată o zi din viața CreativeMonkeyz? Ce vă place să faceți în timpul liber?
Facem un lucru ieșit din comun: ne trezim! Aveam dimineți atunci când făceam matinalul live "La Cafea". Acum nu mai avem. Ne trezim pe la prânz, ne pregătim o cană uriașă de cafea și ne așezăm la stațiile de lucru. Discutăm despre ce avem de făcut - facem ce avem de făcut. În mod ideal, ieșim pe undeva prin centrul Clujului pentru masa de prânz. Dacă nu reușim, comandăm ceva și muncim mai departe. Spre seară ne pregătim pentru cele 3 ore de stream, iar după ele un episod dintr-un serial, poate un film și somn. Asta e o zi obișnuită.
Însă ceea ce avem de făcut diferă foarte mult de la o perioadă la alta, uneori chiar de la o zi la alta, nu avem cum să ne plictisim. Acum amenajăm noul nostru spațiu de cursuri, dar lucrăm în paralel la o serie de gameplay-uri pentru YouTube, la noi modele de tricouri și șepci pentru shop-ul CM și, evident, la următorul episod din RObotzi. Asta pe lângă răspunsurile la mail-urile vitale, prin care ținem legătura cu colaboratori, proiecte speciale, deplasări și stream-ul zilnic.
Ne place și compania prietenilor noștri, așa că se întamplă frecvent ca în timpul liber să treacă cineva pe la noi, să-mpărțim râsete și multiple pahare de vorbă.
9. Povestiți-ne puțin despre proiectul Punct. Ce, de ce, unde, când, cum? :)
Proiectul PUNCT e o încoronare a eforturilor noastre pe partea educativă. Am început CM cu tutoriale video online gratuite, în limba română, însă pentru o bună perioadă de timp, componenta de entertainment (RObotzi, MiEZ, 3lar, Piramida) a dominat detașat. Totuși, dorința noastră de a păstra relevantă componenta educativă a proiectului nu a scăzut în intensitate - s-a adaptat noului context. A fost ca apa, cum ar zice Bruce Lee. Știți? Dacă puneți apă într-un pahar, apa ia forma paharului. Cam așa. (Am scris pahar, nu vas, pentru că dacă pui apă în vas, se scufundă; toată lumea știe).
Am decis să facem un pas înspre declinarea laturii educative în offline. Să investim ce am acumulat (atât financiar, cât și în termeni de know-how) într-un spațiu fizic de cursuri, în care să predăm doritorilor metoda noastră de a face lucrurile - fie că e vorba de cum abordăm editarea video, designul grafic, animația sau scenaristica. Acesta este PUNCT. Un... punct de educație și cafea. Desigur că nu e un loc standard de cursuri - nu există nici bănci, nici atmosferă stearpă, apăsătoare și degrabă aducătoare de moartea pasiunii, elemente specifice unei săli de clasă de liceu sau facultate.
Ne-am dorit să amenajăm PUNCTul ca pe o cafenea artistică, în care grupuri restrânse, de maximum 10 cursanți, să poată primi informația relaxați, fără pic de stres și cu certitudinea că mentorul se ocupă de fiecare în parte. Și aproape am reușit. Avem o locație superbă, în centrul Clujului, într-un imobil istoric, pe Strada Iuliu Maniu și de-abia așteptăm să finalizăm procesul punerii la... PUNCT.
Suntem în etapa ultimelor detalii, atât de ordin organizatoric, cât și legate de amenajarea spațiului. Am avut noroc de parteneri foarte OK până acum: RedBull, BenQ, HyperX, Wacom, TPLink și suntem în tratative cu o prăjitorie de cafea locală :) pentru cafeaua pe care o vom oferi gratuit cursanților.
Durata unui curs va fi de 18 ore, împărțite în 2 ore pe zi, de câte două ori pe săptămână, timp de o lună. Cursurile vor fi contra cost, iar de îndată ce noul site va fi gata, vom începe înscrierile.
10. (Dacă tot suntem un ziar adresat iubitorilor de cafea) Cum vă place să vă beți cafeaua? :) Cum ați descoperit această băutură? Ce rol joacă în viața voastră?
Până nu demult, obișnuiam să bem cafeaua cu zahăr. Prima care s-a lepădat de diavolul alb și distrugător de aromă a fost Ramona. A urmat și Codin după 8 ani. A fost greu, dar nu imposibil. Acum ne bem cafeaua simplă și neagră, ca inimile noastre mici și creative. Singura adăugire admisă e apa - bem căni de cafea, e obligatoriu să nu fie umplute doar cu shot-uri de espresso.
Cafeaua. Nu mai știm când am descoperit-o, dar cu siguranță știm că joacă un rol vital în existența noastră curentă. Zilele în care nu bem cafea sunt mai rare ca sărbătorile din calendar și tindem să onorăm majoritatea invitațiilor la cafea. E un liant conversațional excelent și, spre deosebire de alcool sau terțe substanțe, întreține conversația fără să îi ridice sau coboare volumul și intensitatea.
MO o numeste OZN - O Zeama Neagră și, fără să știe cum îi zice, adoră Caffee Gommosa - un espresso turnat peste o singură bezea. FOCA știe că planta-i originară din Etiopia, iar băutura din Yemen, cafeaua lui preferată fiind Guillermo - două shot-uri de espresso fierbinte turnate peste doua felii de lime, la care se adauga uneori gheață. Așa-i el, mai ciudat.
Nouă ne plac french press-urile.