Unul dintre cei mai cunoscuți somelieri din România, apreciat pentru profesionalismul cu care îşi conduce întreaga activitate legată de lumea vinului, şi admirat pentru pasiunea pusă în cuvinte când spune povestea vinului la numeroasele degustări din ţară, Vlad Mureşan începe să fie asociat tot mai des cu gastronomia, în special după participarea sa la Masterchef România, în 2013.
Pentru Vlad Mureşan, mâncarea, gătitul, bucătăria au povestea lor aparte, dar care nu e departe de cea a vinului. Acestea se îmbină armonios, se împletesc într-o aventură ce trebuie trăită şi experimentată cu multă încredere şi devotament. Mâncarea are pentru el un drum similar cu vinul pentru că o caută, o încearcă, o savurează, o analizează, vorbeşte cu şi despre ea.
De ce “Un dulce” de la Vlad Mureşan?
Pentru că desertul pentru el nu se cheamă desert, ci “un dulce” aşa cum îi spunea mama când era copil. Şi de aceea e făcut cu atenţie, cu căldură şi dragoste, precum în copilărie. Şi mai e făcut şi cu multă grijă pentru sănătate, cât mai natural, fără coloranţi artificiali, tocmai pentru a încerca să captez într-un dulce toată aroma, subtilitatea şi culoarea pe care numai ingredientele naturale o pot oferi. Pentru că a descoperit, după Masterchef, că îl pasionează să pregătească dulciuri, că i se potriveşte şi că poate învăţa în fiecare zi. Pentru că e reconfortant să vezi un zâmbet deschis pe faţa oamenilor în timp ce gustă ceva ce a ieşit din mâinile sale.
Începând cu luna mai a acestui an, Vlad Mureșan vă așteaptă cu drag în cea mai nouă locație Un Dulce, în Cluj-Napoca, pe Str. Emil Isac, Nr. 1. Descoperă mai jos povestea magică a acestui loc, noutățile cu care își propune să ne surprindă și află din secretele asocierii dintre prăjiturile sale delicioase și cafeaua aromată a Prăjitoriei Olivo, într-un interviu acordat de Vlad în exclusivate ziarului nostru.
1.Cum a pornit totul, de la idee până la implementarea conceptului, pentru Un Dulce Coffee & Cake Spot?
Natural! Precum începe orice poveste frumoasă care are un parcurs firesc. La exact doi ani după deschiderea laboratorului de cofetărie și a primelor cărămizi așezate pentru a clădi numele “Un Dulce”, am socotit potrivit ca urmatorul pas să îl facem spre clienții noștri, la cererea multora dintre aceștia, și să deschidem o locație centrală, mai aproape de punctele de interes din oraș.
2. Ce este inedit la Un Dulce Coffee & Cake Spot? Care sunt noutățile pe care le aduce?
“Un Dulce” și-a obișnuit prietenii cu “ingredientul” de inedit, care face diferența față de alte nume din domeniu. De această dată, întrucât suntem iubitori ai frumosului și apreciem arta sub orice formă, am dorit să avem în cofetărie, alături de micile “bijuterii” pe care le creăm, adica prăjiturile noastre, o cafea care să se ridice la rangul de artă (de aici și alegerea, la fel de naturală, a cafelei create de Prăjitoria Olivo)! Locația, designul și lucrările artiștilor români, precum Petru Leahu, cu sculpturile create special pentru noi și Flavia Chiper, care a transpus pe pânză parcursul nostru și momente importante din viața noastră, toate acestea, la un loc, fac din această locație una în care cu adevarat poți spune că “transpiră” prin toți porii a frumos.
3. Spune-ne câteva cuvinte despre specificul meniului și despre cafeaua pe care o pot savura oaspeții Un Dulce Coffee & Cake Spot
Meniul pe care îl citiți atunci când vă relaxați în cofetăria noastră este meniul pe care noi am vrut sa îl avem în mâini într-o cofetărie: cu o varietate de prăjituri, care mai de care mai interesante, cu cafea nu bună, ci excelentă, ceaiuri exotice și o apă bună precum Aqua Panna și San Pellegrino. De aici am plecat ca idee. Cafeaua e creată de Prăjitoria Olivo cu un mix de două origini, Costa Rica, respectiv Ethiopia și poartă numele Swiss Blend, cu un gând la ciocolată. Tehnic vorbind, pentru cafea, am ales espressorul La Marzocco, considerat cel mai bun producător de espressoare din lume. În acest caz ne-am dorit să avem cafeaua noastră, gândită special pentru “Un Dulce” de către cei mai buni, adică Prăjitoria Olivo, de unde și investiția destul de mare, investiție pe care unii nu au înțeles-o (“cafeaua e tot cafea”), dar care sperăm că în timp va fi apreciată așa cum se cuvine. La Marzocco nu vine cu o aroma, vine în primul rând cu un clar control al calității, al modului de prăjire, al termenului de 2 săptămâni de la prăjire până la consum, care curg toate într-o fabuloasă ceașcă de cafea.
4. Ce asocieri de prăjituri cu cafea ne propune “Un Dulce”?
Asocierea cea mai importantă este cea dintre “Un Dulce” și “Prăjitoria Olivo”! În caz contrar, nu am fi putut spune povestea prăjiturilor noastre alături de cafeaua cea mai potrivită pentru ele. Am apreciat enorm faptul că un brand care a ajuns să fie iubit de clujeni are maturitatea necesară pentru a “împărți” cu alții succesul său (chiar și prin magicianul cafelei, care le aparține și de sub mâna căruia ies cele mai exclusiviste și reușite blenduri, și anume Marius Nica). Prăjitoria Olivo ar fi putut foarte bine să aleagă exclusivitatea, însă nu o face și astfel ne bucurăm să putem oferi într-un singur loc două branduri care aparțin Clujului și care sunt ale noastre, aici!
Ni s-a spus de multe ori că “noua fiță, ultimul trend în termeni de cafea e cafeaua de origine”, dar noi cu adevărat am căutat un amestec ce poate aduce un plus de valoare prăjiturilor noastre, de unde si numele pe care l-am dat mixului: Swiss Blend, adică o cafea gândită prin prisma ciocolatei. Despre ce vorbim, de fapt? Despre două boabe: cacaua și cafeaua, care nu pot decât să se atragă și să se completeze, dacă sunt armonios îmbinate. Până a ajunge la noi pe masă, sub forma de azi, cele două boabe au trecut printr-o aventura fabuloasă de secole întregi, cu cacaua din Mezoamerica, ce era inițial consumată ca și băutură, iar cafeaua din Ethiopia, ce pare să se fi folosit la început ca aliment și nu ca băutură.
Cu istorii extraordinare, ce merită citite, de la ritualuri magice sau afrodisiace, ne uităm azi cum ni se aduce la masă, pe o bucată de ardezie (tot așa, ca la origini), o prăjitură Sira, pe care da, am vrea să o combinăm cu cafeaua pereche. Atunci, echipa “Un Dulce” vă poate povesti că în Asia e la modă acum să se infuzeze cafeaua cu cardamom, cardamom pe care îl regăsim în Sira. Am putea propune așadar un Latte care să alunece cu exoticul Sirei. Dacă vă tentează Kashmirul, o prăjitură cu ciocolată albă, fistic și susan, vă recomandăm un Cappuccino. Întâlnim aici o complementaritate între uleiurile susanului prăjit și uleiul cafelei prăjite, între ciocolata albă și laptele din cappuccino. Duchka, o prăjitură infuzată cu ceai negru Earl Grey, credem că s-ar potrivi unui Espresso, care prin aciditatea blendului nostru, ar părea că se resping într-o primă fază, dar care se reunesc în post gust prin ciocolata neagră și gustul de ciocolată în cafea. Acestea sunt, evident, câteva propuneri pe care le considerăm potrivite, însă până la urmă, fiecare oaspete care ne calcă pragul alege prăjitura și cafeaua care i se potrivește.
Povestea spune că boabele de cacao ar fi fost un dar al zeului aztec al înțelepciunii, Quetzalcoatl, numele ciocolatei fiind tradus, la nivel metaforic, prin “cadoul grădinarului Paradisului către primii oameni”. Suntem siguri însă că grădinarul Paradisului ronțăia și un bob de Arabica lângă cel de cacao!
5. Ce iți dorești pe viitor? Cum vezi evoluția brand-ului Un Dulce?
Pe viitor ne dorim consolidarea brandului “Un Dulce”. În acest moment suntem cunoscuți și recunoscuți, dar ceea ce ne dorim este să ne axăm exclusiv pe acest brand și să îl facem și mai puternic. Ne dorim de asemenea să avem inspirație, creativitate pentru a veni mereu cu prăjituri care să surprindă și care să ne diferențieze pe piață. Nu în ultimul rând, sperăm că alegerile noastre să fie înțelese și apreciate, în ceea ce privește întregul concept care stă în spatele numelui “Un Dulce”.