Nu, acest articol nu este despre semnale și lungimi de undă, ci despre lupta echilibrul între nou și tradițional.
Trăim într-o perioadă fascinantă din punct de vedere al posibilităților. Încercăm să ținem pasul cu la vie a grande vitesse, dar savurăm momentele de liniște în care timpul curge lent.
Ne pasă de viteza și disponibilitatea internetului dintr-o cafenea, dar suntem calmi așteptând un V60, chemex sau chiar ibric aburind. Facem sute de fotografii digitale, dar alegem cu grijă câteva mai speciale pentru print sau album. Avem ebook readers, tablete și telefoane cu display-uri imense, dar nu renunțăm la foșnetul și mirosul unei cărți proaspăt scoase din tipar, sau dimpotrivă, a uneia cu o istorie complexă în spate. Downloadăm ultimele piese de pe un oarecare online store, dar cumpărăm viniluri, pentru că nimic nu se compară cu sunetul clar al întregistrărilor pe vinil. Mergem în vacanțe și folosim hărți pe telefon, dar ținem pe aproape și un ghid turistic printat.
Cred, că sunt lucruri care nu se vor demoda niciodată: o aplicație pe telefon nu va înlocui ceasul de mână, rețelele de socializare vor pierde în fața interacțiunii fizice iar pauza de cafea nu va lipsi din ritualul nostru zilnic. Eram pe punctul de a accepta era digitală în toate domeniile, dar totuși asistăm la deschiderea librăriilor independente, a galeriilor de artă sau participăm la ateliere de turnat porțelan.
Vrem să le reușim pe toate în cel mai scurt timp, să avem rezultate, cifre de afaceri și indicatori buni, dar uneori trebuie să facem o pauză, să ne uităm în jur și să apreciem lucrurile mărunte și frumoase care ne înconjoară.
Îmi încep diminețile cu o ceașcă mare de cafea, în timp ce fac scroll pe un feed și răspund la mailuri. Pregătesc ciornele pe hârtie, după care le transfer în format digital. Seara, însă, citesc o carte. Digitalul și analogicul se combină perfect în activitățile mele zilnice. Sunt de părerea că nu trebuie să ne opunem schimbărilor sau sclipirilor din trecut, ci să ne lăsăm duși de val, profitând de lucrurile minunate pe care ni le aduc ambele lumi.
Acum inspiră aroma cafelei, pivește în jur și savurează clipa.
Despre Irina: Deși Chișinăul a fost prima ei casă, Irina s-a îndrăgostit iremediabil de Cluj, orașul care a adoptat-o în urmă cu 8 ani. Poca (de la Cluj NaPoca :) ) este și numele cățelușei ei, o pufoșenie mică și sociabilă, de care este nedespărțită. Pe lângă Poca, marile pasiuni ale Irinei sunt ilustrațiile și scrisul, pe care le întreține periodic prin blogul ei de lifestyle, www.coffentropy.com.