După cum v-am obișnuit, în fiecare număr al ziarului vom prezenta câte o metodă de pregătire a cafelei. De această dată ne vom opri atenția asupra cafelei turcești sau Turkish Coffee sau, și mai simplu, cafeaua la ibric. Un proverb turcesc spune despre cafea că este ”Neagră ca Iadul, tare ca moartea și dulce ca dragostea”, iar poporul turc își numește cafenelele drept ”școli pentru cei înțelepți”. Cu un asemenea rol cultural important pe care îl joacă, cafeaua este un element central în viața poporului turc.
Cafeaua turcească este măcinată foarte fin, până la o textură asemănătoare cu cea a pudrei de talc, și este preparată în mici recipiente numite ibriks sau cezves. În mod original se prepară pe nisip, iar turcii o condimentează uneori cu cardamom, cicoare sau coriandru. În absența nisipului, veți obține rezultate asemănătoare și dacă folosiți o plită electrică.
Pentru cele mai bune rezultate, urmăriți cu atenție necesarul de ingrediente și pașii enumerați mai jos.
Ai nevoie de:
1. Ibric de alamă
2. Râșniță
3. 12 g de cafea boabe
4. 150 ml apă
5. Sursă de căldură (plită electrică/aragaz)
6. Cântar
Măcinătura optimă a cafelei turcești este cu textura asemănătoare cu pudra de talc. O dată ce aveți la îndemână cele necesare, prepararea cafelei se desfășoară în felul următor:
1. Încălzește apa. Pune apa în ibric, așeaz-o pe sursa de căldură și adu-o la punctul de fierbere, după care las-o să se răcească timp de un minut. Temperatura pe care ne-o dorim este de 90-95 grade Celsius.
2. Macină boabele de cafea. Uleiurile care oferă cafelei aromele sale îmbietoare se evaporă foarte rapid după ce boabele au fost măcinate. Din acest motiv, îți recomandăm să macini strict cantitatea de cafea pe care urmează să o prepari. În cazul nostru, folosind cântarul, măsoară 12 g boabe de cafea, după care macină-le la o textură foarte fină.
3. Încorporează cafeaua. Ia ibricul de pe foc și adaugă cafeaua prospăt măcinată. Amestecă totul cu o linguriță.
4. Extracția cafelei. Pune ibricul înapoi pe foc și stai cu ochii pe el. Mișcă ușor vasul, astfel încât transferul termic să se facă treptat. Când se apropie de fierbere și se formează bule de aer pe marginea ibricului, ia-l de pe foc și lasă-l să se odihnească pentru câteva secunde, după care așează-l din nou pe plită. Repetă procedura de 3 ori.
5. Când cafeaua este gata, las-o deoparte timp de 3 - 3.5 minute, până se așează zațul.
6. Savureză cafeaua din cești de espresso, iar pentru un sentiment autentic, servește-o alături de rahat turcesc. Nu îți fie teamă să bei și zațul, pentru că acesta devin catifelat și foarte intens, grație măcinăturii foarte fine.