Pășise în cafenea așa cum o făcuse de atâtea alte dăți. Era bucuria ei senină a fiecărei dimineți, cu arome ademenitoare purtate prin aer, cu sunetul conștiincios al râșniței și fețe zâmbitoare, gata să scape de somnolență. Așa își începea aproape fiecare zi, cu o carte în mână, rareori un ziar... o deranjau poveștile politizate și era, în fond, o fire prea poetică pentru așa ceva. Avea locul ei precis pe canapeaua fistic, se așeza mereu la o treia masă, de unde putea să surprindă perfect primele raze ale dimineții ciocănind în geam, dar și să adulmece parfumul croissantelor proaspăt scoase din cuptor. Așa se întâmplase și-n acea dimineață, intrase zâmbindu-i larg tânărului de la bar, care știa deja ce urma să prepare. Latte-ul era preferatul ei... cu alune de pădure și mai ales cu fistic. Era o chestie de dulceață a gustului și de chic franțuzesc la care nu putea să renunțe.
Totuși, dimineața aceea avea să fie altfel... strălucitor, fascinant, ireversibil altfel. Cu ceașca în față și într-un joc ritmat cu semnul de carte, citea în timp ce asculta curioasă discuția a trei pictori așezați alături. (Da, observ tot mai des că femeile au, într-adevăr, atenție distributivă...) Ei bine, îi plăcea atmosfera aceea, literar-artistică, fiindcă la Olivo vezi des figuri pe cât de discrete, pe atât de renumite într-ale artei. Asculta și-și continua lectura până ce razele lucioase i-au fost brusc, enervant și neplăcut întrerupte! Și-a ridicat privirea deranjată și ascuțită, gata să riposteze.
Artificii, scântei, fluturi, albinuțe, mii de spiriduși, petale rose și poate chiar și zâne, toate au explodat într-un zbor atât de înalt încât i s-a oprit inima. Iar ceilalți doi ochi, la fel de mari, se opriseră asupra ei cu o uimire cum rar ți-e dat să vezi. E greu de spus pentru cât timp a fost suspendat Universul... nostru, al tuturor, fiindcă al lor de-abia începea să existe. Cert e că vraja s-a produs și plutea în cafenea.
Ea l-a urmat cu privirea în timp ce el pășea nedumerit și se așeza alături de cei trei artiști vecini. Pe fundal chiar și Fred Astaire confirma magia, fredonând melodios ”Heaven, I’m in Heaven”, dar cine-l mai auzea? Se priveau cum n-o mai făcuseră în viața lor, magnetizați, uluiți, radianți, pe nerăsuflate. Fuseseră scurt întrerupți de chelner, dar ce mai conta când căutarea luase sfârșit și totul fusese revelat? Și totuși, cine erau? Unde fuseseră până atunci? Era realitate?... deși n-ar fi avut cum să nu fie, pulsa atât de profund! Cascada de întrebări era potolită doar de presupuneri... el probabil un tânăr artist, fiindcă avea acea figură și aderase la grupul povestitor... ea, poate o tânără scriitoare care-și începea diminețile cu cartea în mână. Privirile curioase și la început timide, zâmbetele iscoditoare, reciprocitatea unei vibrații ireale, nebăgarea în seamă a orice altceva parcă le confirmau amândurora năzuințele, iar zâmbetele erau din ce în ce mai largi.
Ploaia de stele fusese, însă, întreruptă de unul dintre domni, care a dat tonul plecării și, până să se desmeticească bine, ea privea deja în urma lui nedumerită iar el - captivul maestrului grăbit. Dispăruse și ultima codiță de cometă și au oftat amândoi. Ce dezastru!
A doua dimineață, aceleași arome, același râșnet și un bătut nerăbdător de pantof. Era poate prea devreme.... Dar, stai! O buznă grăbită care a eliberat și primele raze intrate pe ușă a readus-o! Ochii lui mari și talpa potolită.... privirea ei lucind de fericire la găsirea lui. Oh, yes, this kind of moments make it all worth it! mi-am spus oftând amuzat. Nu știau nimic, erau atât de derutați, îmbujorați și timizi, dar ce mai conta? Ei bine, conta, fiindcă eu aveam să mă plictisesc o perioadă lungă...dimineți și amieze surprinse de coincidențe, dar totuși prea neîncrezători să facă un prim pas; întâlniri de priviri întrerupte de prieteni, ospătari sau pur și simplu timiditate. E adevărat, ea era incredibil de frumoasă, dar amândoi la fel de radianți când se întâlneau. Parcă fiecare dată relua primul lor schimb de priviri, cu aceleași explozii și fluturași, cu promisiuni în tăcere de a-și lua inima-n dinți și de a face primul pas. Cum spuneam, plic-ti-si-tor! Îmi venea să-l zgudui bine, ce era în mintea lui? Ok, revederi consecutive zile peste zile, alteori pauze înspăimântătoare cu multe întrebări, uneori revederi la Bujole unde-și zâmbeau ghiduș-roșiatic, la gândul coincidențelor prea dese. O perioadă auzisem că ea a fost plecată la Paris, unde mi-o și imaginam scriind cu gândul la zecile de galerii din Saint-Germain care poate că-i găzduiesc lui expozițiile.
Până într-o zi. Știu sigur că se întâmpla marți, dar mor de ciudă că n-am surprins exact momentul! Eram eu plictisit după o zi lungă și mohorâtă de noiembrie, când armata de spiriduși iar roia prin cafenea. Parcă auzeam miile de tropote și-am ridicat privirea. Două mâini și două zâmbete se-ntâlniseră! Eh, mi-ar fi greu să vă explic ce-a urmat, cert e că una dintre razele din aer cred că s-a-ntipărit atunci pe una dintre frescele noastre și de atunci bolta strălucește mai frumos și mai romantic.
... Și-mi spun Piccolo... oi fi eu cea mai mică ceșcuță din vitrină, dar văd și știu multe!
O auzisem odată pe Ea pronunțându-și voioasă cuvântul preferat: ”Serendipity”, a fortunate accident... in the land where you fall in coffee.
And so they did... they fell into coffee together! Cine sunt ei? N-o să vă divulg asta, vă dați seama, dar poate i-ați surprins și voi cândva sau poate chiar azi vă așezați la masa de alături. Tocmai aici e farmecul cafelei și al canapelei fistic, nu? Nu știi niciodată când o rază de serendipity glisează prin fața ta!
Artist by soul, drawer and writer by passion, spune Simona despre ea. Crede în acel ”serendipity” despre care povestește mai sus, în întâlniri stelare dintre oameni, culori și cuvinte. Gătește niște macaroons și cannelés desprinse din Paradis și e amoureuse de toutes choses belles et de la vie parisienne. Combină de mică mai multe limbi în fiecare conversație, dar asta era deja evident, nu?